Amarantul este una dintre cele mai uimitoare microplante pe care le puteți cultiva din punct de vedere vizual. Culoarea sa violetă, translucidă, iese în evidență și constituie un compliment uimitor în aproape orice fel de mâncare. 

Informații utile despre microplanta de amarant

  • Aromă: Destul de delicată și pământie.
  • Hidratare- Nu
  • Clătire / Scurgere – Nu
  • Germinație – 2-3 zile
  • Interval ideal de recoltare – 10 zile
  • 23 calorii

Cu 23 de calorii la 100 g, amarantul microgreens vă va oferi 1% din necesarul zilnic de energie, conform datelor de la USDA.

Materiale

Materiale necesare pentru a cultiva microplantele de amarant:

Nu aveți nevoie de prea multe pentru a începe să cultivați microplantele de amarant. În afară de semințe, probabil că puteți găsi tot ce aveți nevoie prin casă. Iată câteva obiecte de care veți avea nevoie:

  • Recipient (este recomandat un recipient de 10×20 – puteti folosi o găletușă de roșii cherry, sau orice alt recipient din plastic găsiți prin casă).
  • Pământ (puteți folosi un amestec 50/50 de pământ organic pentru ghivece și fibră de cocos)
  • Lumină (ultilizați o lampă pentru creșterea plantelor CFL T5 dacă le cultivați în interior)
  • Semințe 
  • Sticluță cu pulverizator

Plantarea microplantelor de amarant

Umpleți recipientul cu pământ, asigurându-vă că îl neteziți și îl tamponați ușor. Nu-l comprimați prea mult – trebuie să lăsați loc rădăcinilor să se afunde și să se stabilească.

După ce recipientul dvs. este plin, presărați semințele de amarant pe suprafața solului într-o distribuție cât mai uniformă. Dacă vă este mai simplu, puteti utiliza un recipient vechi de condimente, spălat în prealabil și cu găurile ceva mai generoase pentru a putea avea mai mult control asupra semințelor. 

Pulverizați ușor semințele și acoperiți recipientul astfel încât să nu intre lumina. Puteți folosi un recipient identic cu cel de germinare pentru a-l acoperi., cu una răsturnată cu susul în jos. Acest lucru creează mediul perfect pentru germinare. În următoarele două zile stropiți ușor semințele cu apă, dar nu exagerați – nu vreți să apară mucegaiul.

Cultivarea

Microgreens de amarant au nevoie de aproximativ 48 de ore pentru a germina.

După două zile, semințele dvs. de amarant ar trebui să fie germinate. Dacă nu, mai așteptați o zi și verificați-le. Dacă încă nu au germinat, ceva nu este în regulă. Fie aveți semințe proaste, fie le-ați udat prea mult, fie prea puțin, fie temperatura nu este cea potrivită. De obicei, este una dintre aceste 4 probleme.

Țineți-le acoperite încă 24-48 de ore, până când devin puțin mai lunecoase și au un aspect roz deschis, translucid. Odată ce au o înălțime de 1.5-2 centimetri, este timpul să le expuneți la lumină.

Odată ce sunt suficient de înalte, așezați microplantele într-o zonă bine luminată, afară, sau sub o lampă CFL. Microplantele de amarant nu au nevoie de multă lumină – de fapt, dacă le așezați în soare direct, trebuie să vă asigurați că le udați mai consistent, deoarece solul se va usca rapid, ceea ce va cauza moartea microplantelor. 

Recoltarea microplantelor de amarant

După aproximativ 10 zile de la semănare, este momentul perfect pentru recoltare! La recoltare, aveți grijă deosebită să recoltați ușor deasupra solului, cu un cuțit extrem de ascuțit. Aveți nevoie de un cuțit care să taie extraordinar de bine, fără să se împotmolească delpc pentru a evita să ajungă pământ și coji de semințe în produsul final.

Recoltând în acest fel, nu va fi nevoie să spălați microplantele, ceea ce înseamnă că vor rezista mai mult timp și veți scuti o muncă destul de laborioasă.

După ce ați recoltat, asigurați-vă că microplantele sunt complet uscate înainte de a le depozita. Orice umezeală de pe frunze sau tulpini va scurta durata lor de depozitare. Puneți-le într-un recipient sigilat în frigider și ar trebui să reziste cel puțin 7-8 zile, dacă nu mai mult.

Categorii