Salvia este o plantă aromatică minunată și mereu prezentă în preparatele mediteraneene. Dacă vă place să gătiți și, mai ales să explorați aromele sudului Europei, atunci este musai să cultivați salvia în grădină. În acest articol aprofundăm modul de creștere și îngrijire al salviei comune – cea pe care o folosim pentru perparatele culinare.
Cultivarea salviei acasă vă asigură o cantitate aproape nesfârșită din acele minunate frunze care vor înbogăți orice preparat, dar mai ales nu poate lipsi din prepararea unui filet mignon delicios, sau a unui beurre noisette ca la carte. Frunzele mici și proaspete pot fi prăjite pentru a adăuga o notă crocantă și aromată unui preparat. Și, cel mai bun lucru, cele mai multe cultivare de Salvia officinalis, salvia comună, pot fi elemente destul de frumoase în grădina dvs.

Denumire populară | Salvia comună, salvie de grădină, salvie culinară |
Denumire botanică | Salvia officinalis |
Tipul de plantă | Perenă, anuală |
Familia | Lamiaceae |
Genul | Salvia |
Lumină | Soare deplin |
Nivel de întreținere | Foarte ridicat (dacă doriți să o păstrați) |
Nevoia de apă | Când solul începe să se usuce |
Tipul de sol | Bine drenat |
Îngrășământ | Nu este necesar, compostul este suficient |
Drenajul | Sol foarte bine drenat |
Dăunători | Foarte rezistentă la dăunători |
Boli | Rugina mentei, putrezirea rădăcinilor |
Zile până la recoltare | 75 de zile de la momentul semănării |
Totul despre Salvia Officinalis
Există multe specii de salvie, cum ar fi salvia albă atât de răspândită în rândul grupurilor tribale sau salvia Sonoma, care produce flori atât de frumoase. De fapt, există aproape o mie de plante în genul Salvia.
Dar salvia de grădină, numită și salvie culinară, este, în ansamblu, cea mai populară în grădinile celor mai mulți bucătari. Originară din zona mediteraneană, salvia crește acum în aproape toate țările. Una dintre cele mai populare ierburi pentru uz culinar, salvia (Salvia officinalis) are multe soiuri diferite.
Majoritatea speciilor de salvie cultivate au frunze de culoare verde-cenușiu. Această plantă ușor de cultivat ajunge rareori la o înălțime mai mare de 24 de centimetri și se comportă cel mai bine atunci când se află în soluri nisipoase sau bine drenate. Dar există și salvie care are frunze mov, verde închis, aurii sau chiar variegate, care pot fi atât un regal pentru privire, cât și un răsfăț pentru papilele gustative!
Atât florile în sine, cât și frunzele sunt comestibile. Florile sunt folosite ca o frumoasă decorație comestibilă sau pentru un strop de culoare într-o salată. Frunzele sunt folosite în bucătărie proaspete, deoarece aroma funzelor verzi este cu adevărat senzațională.
Plantarea salviei
Plantarea salviei se face de obicei la începutul anului, de obicei când a trecut orice pericol de îngheț. Planta poate fi semănată în interior mai devreme, dacă se dorește, astfel încât să puteți transplanta răsadurile la momentul potrivit. Alternativ, puteți semăna direct în grădină odată ce solul s-a încălzit până la o temperatură constantă de 15 °C.
Alegeți un loc în grădină unde planta aromatică se va bucura de lumina soarelui din belșug. După ce ați ales locația ideală, plantați răsadurile la aceeași adâncime la care erau în ghiveci. Distanțați plantele, lăsând cel puțin 10 cm între ele pentru o creștere optimă.
Îngrijirea salviei culinare
Atunci când este tânără, salvia are nevoie de un program mai riguros de îngrijire și mai multă atenție, însă, odată înființate sunt destul de ușor de îngrijit.
Lumina și temperatura
Soarele deplin este cel mai bun pentru salvie. Dacă nu le puteți oferi soare deplin sau dacă locuiți într-un climat foarte cald, ele pot tolera umbra parțială, dacă este nevoie. Umbra de după-amiază este cea mai bună, deoarece în timpul celor mai călduroase ore din zi poate fi benefică.
Din punct de vedere al temperaturii, poate fi recoltată pe tot parcursul anului, deși în timpul iernii, creșterea frunzelor poate încetini. Salvia comună va crește ca o plantă perenă în zonele de rezistență 4-11, deci oriunde pe teritoriul României.
În zonele 4-8, Salvia ar trebui să fie protejată de episoadele de îngheț prelungit, dar dacă este mulcită și se află într-un loc adăpostit, poate supraviețui. Deteriorarea prin îngheț poate provoca ofilirea și necrozarea frunzelor și poate afecta lăstarii mai tineri. Creșterea mai lemnoasă tinde să se descurce mai bine în condiții de frig. Asigurați-vă că plantele dvs. au soare deplin în timpul iernii pentru a le oferi încă o sursă de căldură și protecție.
Apa și umiditatea
În timp ce plantele de salvie pot tolera perioadele de secetă, acestea vor crește mai bine și vor produce mai multe frunze verzi dacă au parte de udări constante. Puteți folosi un furtun de picurare la baza plantei de salvie pentru a simplifica procesul de udare. Plantele mai tinere au nevoie de mai multă udare pentru a le permite îființrea.
Umiditatea ambientală are un efect nesemnificativ asupra unei plante sănătoase de salvie. Excepție fac cazurile în care este extrem de cald și extrem de umed în același timp. Cele mai multe plante se vor ofili puțin dacă afară este cald și umezeală.
Solul
Un sol bine drenat este o necesitate absolută pentru planta ta de salvie. Grădinile de salvie sunt de obicei asociate cu alte plante aromatice, așa că asigurați-vă că selectați plantele asociate cărora le place, de asemenea, un sol bine drenat.
Un tip de sol nisipos este ceea ce dorește această plantă, dar poate performa și în majoritatea celorlalte tipuri de soluri, atâta timp cât există acel drenaj suplimentar. Pentru tipurile de sol mai cleioase se poate amenda solul cu perlit sau se poate adăuga nisip pentru a îmbunătăți drenajul.
pH-ul solului este mai puțin problematic pentru această plantă. Încercați să obțineți un pH neutru, dacă este posibil, în jur de 6-7, dar un sol ușor acid sau ușor alcalin nu ar trebui să reprezinte o problemă.
Fertilizarea
Atunci când se cultivă salvie, fertilizarea pare a fi o idee bună, dar în majoritatea cazurilor pur și simplu nu este necesară. Dacă folosiți un sol destul de bogat din start, se va descurca foarte. Dintre plantele aromatice, plantele de salvie sunt, de fapt, unele dintre cele mai tolerante la niveluri scăzute de nutrienți.
Tăierea

În primul an tăierea nu este necesară. Salvia va avea nevoie de acest timp pentru a se înființa. Lăsați salvia de grădină să se dezvolte în acest prim an și tăiați doar dacă este absolut necesar. Ulterior, recoltarea va ajuta în procesul de menținere al unei înălțimi corecte a plantelor.
Recoltarea

În primul an de creștere, recoltați doar cu moderație. Planta are nevoie de timp pentru a prinde rădăcini adânci și pentru a se înființa. În timpul acestui an, ciupirea ocazională a unei frunze sau a două nu va face rău.
Anii următori vă permit o recoltă mult mai bogată a frunzelor de salvie. La începutul primăverii, tăiați orice frunziș deteriorat și aranjați amprenta plantei la sol. Pe măsură ce crește pe parcursul anului, recoltați prin tăiere chiar deasupra unei îmbinări unde se întâlnesc două frunze. Perechea de frunze poate forma noi ramificații în acele puncte, permițând plantei să devină mai stufoasă.
Încercați să recoltați înainte ca plantele să formeze flori, cu excepția cazului în care intenționați în mod special să folosiți și florile. Frunzele de salvie au temporar o aromă diferită în timp ce planta este în floare, iar mulți preferă aroma frunzelor atunci când nu sunt înflorite.
Cum se recoltează salvia dacă aveți nevoie doar de câteva frunze?
Cea mai ușoară metodă este să ciupiți pur și simplu o frunză aproape de tulpină. Încercați să luați frunze de pe tulpini diferite.
Indiferent de metodă, nu recoltați niciodată mai mult de jumătate din plantă.
Înmulțirea
Înmulțirea salviei se face de obicei prin una dintre cele trei metode: din semințe, din butași, sau prin stratificare în aer.
- Semănați semințele de salvie în interior pentru a avea răsaduri la începutul anului. Puteți semăna direct, dar de obicei după ce a trecut orice pericol de îngheț. Solul va trebui să aibă între 15 și 20 de grade pentru cele mai bune șanse de germinare.
- Prelevarea de butași de la o plantă de salvie deja în creștere este o altă opțiune. Găsiți tulpini sănătoase și viguroase și îndepărtați o lungime de 7-10 cm de la vârf. Scufundați capătul tăiat în apă, apoi într-un hormon de înrădăcinare sub formă de pulbere și plantați în substratul pregătit. Mențineți substratul umed și butașul ar trebui să producă rădăcini în șase săptămâni.
- De asemenea, salvia răspunde bine la stratificarea în aer. Pentru a aplica această metodă, secționați o tulpină de salvie lungă și zveltă și folosiți câteva capse pentru grădinărit pentru a fixa o parte din tulpină în sol. Folosiți puțin pământ suplimentar pentru a acoperi acea porțiune de tulpină. Se vor forma rădăcini din tulpină în aproximativ șase săptămâni. Odată ce rădăcinile s-au fixat bine, puteți desprinde noua plantă de planta mamă și o puteți muta, dacă doriți.
Întrebări frecvente
Este salvia o plantă perenă?
În majoritatea zonelor, Salvia officinalis este o plantă perenă rezistentă.
Este salvia ușor de cultivat?
Da! Este foarte rezistentă la dăunători și la majoritatea bolilor și, atâta timp cât nu uitați să o udați din când în când, va crește, practic, singură.
Pot să cultiv salvie în interior?
De obicei, cea mai mare dificultate în cultivarea salviei în interior este asigurarea necesarului de lumină. Salvia are, într-adevăr, nevoie de multă lumină pentru a prospera.
Ar trebui să tai salvia?
Dacă doriți ca planta să se concentreze cu precădere pe producția de frunze, cel mai bine este să tăiați florile odată încep să se ofilească. Puteți, de asemenea, să recoltați florile proaspete pentru uz culinar.
Primești cele mai recente postări livrate direct pe e-mail.